Interviu ING Bank: Cererea pentru credite ipotecare si-a revenit din T3 2020...

Clienții instituției financiare se arată mai prudenți, cântărind mai bine ofertele disponibile pe piață și acordând o atenție sporită predictibilității.

Dincolo de evoluția activității de tranzacționare propriu-zise, un semn de revenire a apetitului pentru achiziții imobiliare vine din domeniul financiar-bancar. Potrivit Roxanei Cristea, Head of Lending în cadrul ING Bank Romania, după ce efectele pandemiei de Covid-19 s-au făcut simțite în materie de creditare din luna martie, rezultatele obținute de instituția financiară în al treilea trimestru din 2020 indică revenirea cererii pentru împrumuturile ipotecare – aceasta depășind cu 19% numărul solicitărilor primite în aceeași perioadă din 2019. „La începutul pandemiei, consumatorii au avut o reacție perfect naturală, și anume să nu mai cheltuiască și să se asigure că resursele lor sunt în siguranță. Lucrul acesta s-a tradus în creșterea semnificativă a portofoliului de depozite comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Însă pe parcursul lunilor de vară și pe fondul unei vizibilități mai bune asupra situației economice, creditele ipotecare au prins iarăși tracțiune, în special pentru cei care doreau să își investească economiile în imobiliare sau persoanele care aveau nevoie de mai mult spațiu în urma lucrului de acasă”, explică reprezentanta ING.

„Observăm că, pentru a lua decizia de contractare a unui credit ipotecar, clienții noștri sunt mai prudenți și cântăresc mai mult ofertele de pe piață. Iar nevoia predictibilității s-a văzut cel mai bine în cifrele din al treilea trimestru, unde un număr mare dintre clienții care au achiziționat un credit ipotecar de la ING Bank România au optat pentru oferta cu dobândă fixă pentru șapte ani.”

Dobânda fixă, atractivă pentru clienți

În iulie 2020, ING Bank Romania a lansat pe piață creditul ipotecar 7FIX, menit să asigure protecție în cazul posibilelor fluctuații ale dobânzilor, instituția financiară încurajând, în același timp, o contribuție mai ridicată din partea clienților la achiziția casei dorite. Astfel, clienții care aduc un avans de peste 25% din valoarea proprietății beneficiază de un discount de 0,5% la rata dobânzii aplicată creditului. „Totodată, indiferent de valoarea avansului, creditele acordate sunt în lei. Astfel, nu există riscul de curs valutar pe termen lung, iar pentru clienții care vor transfera suma în euro către vânzător, ING Bank oferă comision zero de transfer și un curs de schimb valutar preferențial”, subliniază Cristea. Ea precizează că, având aceste pârghii de siguranță la îndemână, 42% din totalul creditelor ipotecare acordate la sfârșitul lunii septembrie au fost cu rată fixă, iar 54% dintre clienții care au optat pentru acest produs au ales să plătească un avans de cel puțin 25%.

„Este vorba despre cântărirea și alegerea beneficiului pe termen lung în detrimentul celui pe termen scurt. Clienții noștri au ales să contribuie cu un avans mai mare, care, pe lângă reducerea ratei dobânzii, vine la pachet cu o rată lunară mai mică și, implicit, un grad de îndatorare mai mic. Mai mult, conform unui calcul realizat recent, clienții economisesc aproape dublul diferenței dintre 25% avans și 15% până la achitarea creditului.”

 

Avansul minim, preferat la Noua Casă

O abordare diferită în ceea ce privește cuantumul avansului poate fi observată, însă, în rândul clienților de pe segmentul Noua Casă. Astfel, reprezentanții băncii au aprobat 64% dintre solicitările primite din septembrie până la începutul lui 2021, dintre care 50% au fost cu avans 5%, iar 13%, cu avans 15%. În cei șase ani în care a participat la programul Prima Casă, ING Bank Romania a finanțat aproximativ 15.000 de români care s-au mutat în prima lor locuință. În acest interval, creditele co-garantate de către stat au ajuns la 22% din totalul ipotecarelor acordate de către ING Bank România, cele mai multe fiind în București și în județele Iași, Prahova, Brașov, Timiș și Argeș.

„Considerăm relevante programele care oferă clienților noștri opțiuni adaptate nevoilor lor și ne dorim să continuăm să le oferim soluții de creditare care să contribuie la sănătatea lor financiară. În cele din urmă, ambele variante vin cu avantajele lor, iar clientul trebuie să cântărească varianta potrivită pentru a obține imobilul pe care și-l dorește, în condițiile cele mai potrivite pentru acesta.”

 

Un comportament de creditare mai responsabil

Ca perspective pentru viitorul apropiat, Roxana Cristea este de părere că foarte multe lucruri depind de momentul în care pandemia de Covid-19 va fi oprită, o nouă perioadă de lockdown putând avea efecte similare cu cele din martie. În opinia sa, însă, un efect pozitiv al acestei perioade constă în comportamentul mai responsabil în materie de creditare ipotecară. Acest fapt este relevat și de apetitul ridicat pentru asigurări de viață în momentul contractării unui împrumut, în condițiile în care 93% dintre clienții băncii doresc să se asigure că familiile lor rămân protejate în cazul unui eveniment nefericit.

„Credem în continuare în politica noastră de creditare responsabilă și în faptul că trebuie să ne sfătuim cât mai bine clienții în perioada următoare. De aceea, încercăm să asigurăm prin oferta noastră un minimum de predictibilitate, lucru apreciat având în vedere alegerile făcute de clienții noștri.”

 

Articol preluat din siteul imobiliare.ro